Connect with us

International

‘Orașe-adăpost’ pentru refugiați

Aceasta propunere vine ca urmare a dramei umanitare în curs.

Published

on

Primarul orașului Barcelona, Ada Colau, a propus crearea unei rețele de ‘orașe-adăpost’ europene pentru refugiați, ca urmare a dramei umanitare în curs care nu se va opri ‘nici cu ziduri, nici cu sârmă ghimpată’, relatează Agerpres.

Această propunere nu a fost încă elaborată oficial, a precizat, la rândul ei, purtătoarea de cuvânt a primăriei, apreciind că ‘dacă se dorește să prindă contur, va trebui să se acționeze cu o anumită urgență, deoarece această dramă are un caracter de urgență’.

Această idee va fi discutată, a precizat ea, în cursul unei întrevederi a ‘noilor primari pentru schimbare’, ce va reuni la 4 septembrie la Barcelona responsabili municipali proveniți din mișcarea ‘indignaților’ și a unor partide anti-liberale ca Podemos, alese în cursul alegerilor din mai, la fel ca noul primar al Madridului, dna Manuela Carmena.

ULTIMA ORĂ

International13 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National13 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional14 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional14 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional14 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional14 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional14 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON