DE ACTUALITATE

Pacea de la Cozia – 22 ianuarie 1999 (audio)

„Nu a câştigat nimeni, dar a câştigat ţara”

Împarte cu prietenii tăi

Totul a început pe 18 ianuarie 1999, când Miron Cozma, liderul minerilor din Valea Jiului, decide începerea „Marșului spre București”.

10, poate 15.000 de mineri se urcă în autobuze și-n mașini personale și pornesc la drum. Pe Defileul Jiului forțele de ordine fac o primă încercare (eșuată) ca să-i oprească, dar minerii înlătură barajul format de jandarmi prăvălind stânci de pe versanți.

Radio „Oltenia” Craiova îi preia de la ieșirea din defileu, prin Bumbești Jiu, Târgu-Jiu și Horezu. Joi, 21 ianuarie 1999. Gabriel Liviu Balica se strecoară în tabăra minerilor, eu și Ducu Mogoșeanu mergem pe varianta câștigătoare: stăm cu scutierii. În fața barajului ridicat la Costești apar vreo 15-20 de inși care cer pace și toleranță, scutierii îi sperie cu bastoane-n scuturi, se trage cu gaze iritante. Mă congestionez la față, încercăm să ne plasăm stratetic pentru a vedea mai bine evenimentele, 3 soldați coboară de pe deal ușor îngroziți, un ofițer îmi arată unde să mă adăpostesc. Alergăm la mașină, s-o scoatem din zona de pericol. Nu plecăm pentru că, instantaneu, apar pâlcuri de mineri cu fețele transfigurate, deloc prietenoși, purtători de lănteți și pari de prin gardurile sătenilor. Ieșim din mașină, fugim din calea minerilor furioși, dar dăm de scutieri: „ia veniți voi încoace să stăm puțin de vorbă!…”  Urlăm ca disperații „presa, presa, presa”, îi ocolim, contiuăm alergarea până la un loc drept.

Două bătrâne stau linștite pe un buștean și lucrează tihnit la ciorapii pentru nepoți, un bătrân le spune snoave și se răstește la o vacă. Un tânăr în uniformă plânge debusolat și spune, printre lacrimi, că dezertează, că nu se mai întoarce, un domn bine supravehează zona. În spate se-aud lovituri înfundate și vaiete de durere. Și înjurături. Revenim la locul faptei: liniște, scuturi și bastoane confiscate, militari ostatici, minerii pleacă la Râmnicu Vâlcea unde își petrec noaptea.

Vineri, 22 ianuarie 1999. La ieșirea din Râmnicu Vâlcea spre Pitești sunt două tancuri, la ieșirea spre Craiova, taburi, în fața prefecturii, puhoi de lume. Un zvon fulgeră prin mulțime: vine primul ministru Radu Vasile la Cozia, la negocieri. La Cozia, mă uit, mă minunez și mă-nchin: nu sunt numai mineri din Valea Jiului, ci și lideri ai Uniunii Sidicatelor Miniere „Oltenia” Târgu-Jiu… Ca să vezi! În cele din urmă ajung la o înțelegere, Radu Vasile și Miron Cozma ies de la negocieri, intră, singuri, în biserică, în fața sfintelor uși jurnaliști claie peste grămadă, camere de luat vederi și reportofoane, lupte corp la corp în pronaos. Rugăciunea este scurtă, cei doi ies, iar premierul declară istoric: „Nu a câştigat nimeni, dar a câştigat ţara”. Trupele de mineri se repliază, urcă în autobuze și pleacă spre Valea Jiului. Aceasta a fost „Pacea de la Cozia”!  Peste nici o lună, minerii vor pleca din nou spre București, dar, istoria, imperturbabilă și rece, nu a consemnat și „Pacea de la Stoenești”.


Împarte cu prietenii tăi

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Citește articolul precedent:
Gândul zilei

Închide