Connect with us

National

Panourile publicitare anti-vaccinare, atentat la sănătatea copiilor noștri

Vor fi verificate toate panourile stradale pe teme de sănătate publică

Published

on

Direcţiile de Sănătate Publică din ţară verifică, începând de astăzi, toate panourile stradale care promovează campanii de informare pe teme de sănătate publică. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a solicitat aceste controale în contextul în care, săptămâna trecută, în mai multe oraşe au apărut panouri publicitare cu mesaje împotriva vaccinării. Sancțiunile prevăzute, conform legii, privind avizarea publicităţii produselor, precum şi a campaniilor de informare, educare şi comunicare referitoare la teme care privesc sănătatea publică, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei.

„În unele localități au fost postate, la sfârșitul anului trecut, panouri publicitare împotriva vaccinării. Am solicitat inspectorilor sanitari să verifice și să sancționeze, în conformitate cu competențele lor promotorii tuturor campaniilor publicitare care vizeză sănătatea publică și care nu au avizul Ministerului Sănătății, așa cum prevede legea. În opinia mea, panourile publicitare anti-vaccinare reprezintă un atentat la sănătatea copiilor noștri.”, a declarat Florian Bodog.