Connect with us

International

Pantofi contrafacuti din China, descoperiti in Portul Constanta Sud Agigea

Incaltamintea trebuia sa ajunga la doua firme din Republica Moldova.

Published

on

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit în două containere sosite în portul Constanța Sud Agigea din China, pentru două societăți comerciale cu sediul în Republica Moldova, 517 perechi de încălțăminte pentru femei, ce purta însemnele unor firme renumite, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de 40.480 lei dacă ar fi originale.

În data de 29.08.2016, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul în Republica Moldova.

În urma controlului au fost descoperite 258 perechi de încălțăminte pentru femei, care purtau însemnele unor firme renumite și care sunt susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de 20.640 lei dacă ar fi fost originale.

În aceeași zi, în urma controlului amănunțit la un alt container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul în Republica Moldova, au fost descoperite 259 perechi de încălțăminte pentru femei, care purtau însemnele unor mărci cunoscute și care sunt susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de 19.840 lei dacă ar fi fost originale.

Bunurile în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ‘punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate’, faptă prevăzută și sancționată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.