Connect with us

International

Papa Francisc isi lanseaza astazi prima carte-interviu

Este o carte pentru oricine se află în căutarea unui sens în viaţă, unui drum de pace sau vindecării rănilor fizice şi spirituale.

Published

on

                Marţi, 12 ianuarie 2016, se lansează prima carte a Papei Francisc. Este o carte pentru oricine se află în căutarea unui sens în viaţă, unui drum de pace sau vindecării rănilor fizice şi spirituale atât pentru cei din interiorul cât şi din afara Bisericii. Pornind de la propria sa experinţă ca preot şi pastor, Papa Francisc ne dezvăluie în acest volum temeiul învăţăturilor sale: îndurarea, mila, milostivirea. El intră într-un dialog profund, simplu şi intim cu noi prin intermediul lui Andrea Tornielli, jurnalist şi expert vaticanist. Volumul va fi publicat şi la noi în ţară în cursul acestei luni, simultan cu lansarea la nivel mondial.
‘Milostivirea este numele lui Dumnezeu. O conversaţie cu Andrea Tornielli’ – este titlul primei cărţi-interviu a Suveranului Pontif, carte care va fi publicată marţi în contextului Anului Sfânt al Milostivirii. În această carte-interviu Papa Francisc se adresează tuturor bărbaţilor şi femeilor din lumea întreagă, într-un dialog simplu, intim şi personal. Papa abordeaza tema milostivirii, atât de centrală în învăţătura şi mărturia sa prin intermediul experienţei sale personale de preot. Prezintă motivele pentru care a considerat important acest an sfânt extraordinar la Vatican, vorbind tuturor din interiorul şi din afara Bisericii care caută un sens în viaţă, o cale de pace şi reconciliere, un tratament pentru rănile trupeşti şi sufleteşti. Este sinteza magisterului şi a pontificatului său – menţionează un comunicat de presă transmis de Sfântul Scaun. Tot săptămâna viitoare, duminică, Papa Francisc va vizita Marea Sinagogă din Roma. Va fi al treilea suveran pontif care va răspunde invitaţiei făcute de rabinul şef şi de comunitatea evreiască din capitala italiană. În 1986, Papa Ioan Paul al II-lea a devenit primul Papă care a vizitat sinagoga, urmat în 2010 de Papa Benedict al XVI-lea. Relaţiile foarte strânse ale actualului Suveran Pontif cu numeroşi rabini contrastează cu relaţiile mai degrabă reci dintre statul Israel şi Sfântul Scaun din cauza problemei palestiniene. Papa Francisc şi-a exprimat dorinţa de a vizita fostul lagăr nazist de la Auschwitz, în Polonia, în timpul vizitei sale la Cracovia, în luna iulie, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.

ULTIMA ORĂ

International5 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National5 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional6 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional6 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional6 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional6 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional6 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON