Connect with us

Muzica si film

Penelope Cruz povesteşte două experienţe terifiante

La una dintre ele, petrecută de Halloween, a fost părtaşă şi actriţa Salma Hayek

Published

on

Lansarea lui Murder on the Orient Express – o nouă ecranizare a binecunoscutului roman al Agathei Christie – i-a oferit ocazia actriţei Penelope Cruz (care o interpretează în film pe Pilar Estravados) de a povesti o întâmplare de groază trăită în ultima zi din octombrie, alături de prietena sa, actriţa Salma Hayek.

„Avionul nostru a trebuit să aterizeze de urgenţă de Halloween. Eram cu prietena mea, Salma. Şi, pentru că era Halloween-ul, noi eram îmbrăcate în clovni. Nu mi-au plăcut niciodată clovnii, nici măcar când eram copil, însă după această experinţă, chiar nu mai vreau să aud de clovni”, a spus Cruz într-un interviu acordat revistei People.

Ea a explicat că incidentul s-a datorat depresurizării cabinei, lucru ce a declanşat eliberarea măştilor de oxigen şi a stârnit panică printre pasageri.

Cruz a vorbit apoi de o altă experienţă terifiantă trăită în faimoasa Great Blue Hole (Marea Gaură Albastră din mijlocului recifului Lighthouse – atol al recifului de barieră din Belize), de 120 metri adâncime.

„Îmi place să fac scufundări, dar nu o să mă mai aventurez niciodată la adâncimi atât de mari, chiar şi cu doi instructori. Eram înconjurată de rechini. Când m-am uitat în sus şi am văzut toată apa aceea, am început să mă rog să trec cu bine de asta”, a mai povestit Cruz