Connect with us

Regional

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ ȘI SPĂLARE DE BANI

Poliţiştii din Vâlcea efectuează trei percheziții într-un dosar penal în care ….

Published

on

Poliţiştii din Vâlcea efectuează trei percheziții într-un dosar penal în care sunt cercetați 2 cetățeni chinezi care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 50.000 de euro bugetului de stat, prin evaziune fiscală și spălare de bani.

 

La data de 28 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea efectuează trei percheziţii, în municipiul Râmnicu Vâlcea, la reședința a doi cetățeni chinezi și la două puncte de lucru ale unei societăți comerciale, administrată de aceștia.

Din cercetări a reieşit faptul că, în cursul anului 2016, cei doi cetățeni străini ar fi înregistrat mai multe documente contabile fictive în contabilitatea societății pe care o administrează, care are ca obiect comercializarea de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 52.000 de euro.

În urma perchezițiilor, până în acest moment, au fost ridicate mai multe documente contabile cu valoare probatorie.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

ULTIMA ORĂ

International2 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National2 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional2 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional2 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional3 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional3 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional3 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON