Connect with us

Evenimente

Personalitatea zilei: Venus Williams!

A fost lider al lumii în ierarhia WTA în trei rânduri si a câștigat 20 de titluri de Grand Slam.

Published

on

Venus Ebony Starr Williams (n. 17 iunie 1980) este o jucătoare profesionistă de tenis din SUA.

A fost lider al lumii în ierarhia WTA în trei rânduri. În cariera sa, a câștigat 20 de titluri de Grand Slam: 7 la simplu, 11 la dublu feminin, și două la dublu mixt.

Venus_Williams_1220402327A câștigat și trei medalii olimpice, două la dublu feminin și una la simplu. Este sora mai mare a jucătoarei de tenis Serena Williams.

A jucat prima finală în US Open la 17 ani, devenind prima tenismenă din 1978 încoace care ajunge în ultimul act la turneul new-york-ez încă de la prima participare.

În 1998 a intrat între cele mai bune zece jucătoare ale lumii, ulterior victoriei în turneul Lipton Championships din Miami.

În anii 2000 și 2001 a câștigat patru dintre cele șase turnee de Mare Șlem la care a participat. În 2000 a înregistrat o serie de 35 de meciuri consecutive victorioase. În februarie 2002 a devenit prima oară numărul unu mondial.

venusÎn 2002 a suferit o accidentare abdominală din cauza căreia a stat departe de teren peste jumătate de an. A revenit la începutul lui 2004, dar a avut o evoluție inconstantă.

Abia în 2005 e redevenit campioană a unui turneu de Grand Slam, impunându-se la Wimbledon. Din cauza unei noi accidentări, acum la încheietură, a evoluat rar în perioada imediat următoare, iar în februarie 2006 căzuse pe locul 54 în lume. În 2007 a devenit cea mai slab clasată jucătoare învingătoare în turneul de la Wimbledon, iar în 2009 a revenit între cele mai bune trei tenismene ale lumii.

Cu cele 43 de titluri câștigate la simplu în carieră, Venus Williams se află între cele mai titrate 10 jucătoare din istorie, și cea mai titrată încă în activitate.