Connect with us

Evenimente

Peste 800 de elevi doljeni, beneficiari ai programului Euro 200

Aceste vouchere ar fi trebuit să se elibereze începând cu 24 iunie.

Published

on

Ministerul Educației Naționale acordă și anul acesta tichetele de 200 de euro ca sprijin financiar pentru achiziționarea unui calculator de către elevii care provin din familii cu venituri mai mici de 150 de lei pe fiecare membru.

Potrivit calendarului aferent programului social, aceste vouchere ar fi trebuit să se elibereze începând cu 24 iunie, dar au fost emise cu întârziere.

În Dolj, peste 800 de elevi vor beneficia de aceste tichete, cu 30% mai puțin decât anul trecut. Localitățile cu cei mai mulți beneficiari ai acestui program sunt: Lipovu, Băilești, Urzicuța, Amărăștii de Jos și Negoi, unde sunt peste 20 de elevi care vor lua aceste tichete de la unitatea școlară. Odată ce vor intra în posesia lor, elevii își vor putea achiziționa calculatorul, data-limită impusă de legislația aferentă programului Euro 200 fiind 31 august.

ULTIMA ORĂ

Regional13 ore ago

Concert extraordinar de Ziua Filarmonicii „Oltenia” Craiova:77 de ani de la înființare prin decret regal

Filarmonica „Oltenia” sărbătorește anul acesta 77 de ani de la înființarea sa, prin decret regal, o istorie bogată și o...

Regional13 ore ago

Inaugurare de amploare la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești: Noua clădire oferă condiții moderne pentru pacienți și personalul medical

Astăzi, într-o ceremonie solemnă desfășurată la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești, județul Vâlcea, s-a marcat un moment important în modernizarea...

sad boy in gray sweater sitting on the floor sad boy in gray sweater sitting on the floor
National14 ore ago

România ocupă locul trei în Europa la capitolul bullying în școli, conform unui raport OMS

România ocupă locul trei în Europa în ceea ce privește bullyingul în școli, conform unui raport al Organizației Mondiale a...

grey laptop on table grey laptop on table
National14 ore ago

Ministrul Mediului: Programul „România Neutră” promite peste 100.000 de locuri de muncă verzi până în 2050

Peste o sută de mii de locuri de muncă verzi vor fi create în România, până în anul 2050, a...

white cloud white cloud
National14 ore ago

Schimbări radicale ale vremii în România: de la căldură record la temperaturi scăzute și ploi

Căldura neobişnuită din acestă sfârşit de săptămână va continua şi astăzi, când se aşteaptă o maximă de 34 de grade...

three paintings hanging in gallery three paintings hanging in gallery
Regional14 ore ago

Expoziția Regională de Arte Vizuale „Sacrul în Artă” aduce peste 30 de artiști în lumina Sărbătorilor Pascale

Peste 30 de artişti îşi vor prezenta lucrările în cadrul Expoziţiei Regionale de Arte Vizuale ‘Sacrul în artă’, dedicată Sărbătorilor...

tan and black dogs tan and black dogs
Regional14 ore ago

Primăria Bumbești-Jiu caută firmă pentru gestionarea câinilor maidanezi

Primăria Bumbești-Jiu, Gorj, caută firmă să scape orașul de câinii maidanezi. A scos la licitație gestionarea câinilor fără stăpân și...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON