Connect with us

Evenimente

Pestera de smarald, la Valcea

Peştera Lacului Verde este situată într-un canion spectaculos, Canionul Cheii.

Published

on

In judetul Valcea exista una din cele mai frumoase peşteri ale lumii – Peştera de Smarald sau Peştera Lacului Verde. Situată într-un canion spectaculos, Canionul Cheii, pestera a fost explorată şi cartată în anul 1978 de către Cercul de Speologie “Niphargus” Râmnicu Vâlcea.

Pestera lacul1Peştera are o intrare relativ mare, de circa 6×4 m. Imediat după aceasta fereastră a timpului  urmează două galerii: prima, foarte îngustă, are numai 10 m lungime; cealaltă este largă şi înaltă ca un palat extraterestru, cu podeaua dreaptă, acoperită cu fragmente mărunte în primii 15 m şi cu blocuri mari de calcar în rest, prăbuşite peste vechi concreţiuni.

După 35 m galeria se ramifică. Cele două ramificaţii, după ce îmbrăţişează un imens pilier, se reîntâlnesc în Sala Mare. Ramificaţia principală are o pantă de 4 m, iar cea secundară este uşor descendentă, neconcreţionată şi foarte largă (25 m).

pestera-lacul-verde-300x225

Minunea apare cand în galeria din stânga coboară la un lac de smarald,  prins între pereţii unei diaclaze, lat de 1 m, lung de 10 m şi adânc până la 3 m. Prezenţa lacului într-o peştera fosilă suspendată în calcare puternic fisurate se explică prin impermealizarea puţului galeriei cu argilă de decalcifiere.

Prin deschiderea unor fisuri, este posibil ca lacul sa se dreneze, ca şi cel din Peştera Pagodelor. Nu necesită echipament special pentru vizitare, ci doar surse de iluminare, scrie ramnicuvalceaweek.ro.