Connect with us

International

Pilot ucrainean acuzat de Rusia

Nadia Savtchenko a fost capturată de separatiştii ucraineni şi predată autorităţilor ruse

Published

on

Un tribunal din sudul Rusiei l-a declarat vinovat pe pilotul ucrainean Nadia Savtchenko pentru moartea a doi jurnalişti ruşi, ucişi cu doi ani în urmă, într-un bombardament în zona separatistă din Ucraina. Potrivit agenţiilor ruse de presă, judecătorul a afirmat la anunţarea sentinţei că Savcenko şi un grup de oameni împinşi de ură au comis această crimă. Tribunalul urmează acum să-i stabilească pedeapsa în condiţiile în care procurorii cer 23 de ani de închisoare. Nadia Savtchenko a fost capturată de separatiştii ucraineni şi predată autorităţilor ruse care au pus-o sub acuzare pentru că ar fi ghidat un atac al artileriei în care au murit jurnaliştii. Autorităţile de la Kiev, Statele Unite şi Uniunea Europeană au cerut însă eliberarea pilotului, considerat victima sprijinului militar pe care Rusia l-a acordat separatismului din estul Ucrainei.