Poveştile clipei: „Băncile sculptate în singurătăți albe”

Refuzând irevocabil avansurile indiferenţei, iarna trece în fugă puntea desenată stângaci în dreapta viselor amânate. Apoi se odihnește pe obrazul rubicond al amintirii și pe coapsele rubensiene ale promisiunii. Şi, încercuită de gânduri pictate în nuanțe proscrise, îşi acoperă fața cu umbre de vânt și adună apoi în grabă norii nărăvași cu care îngerii sunt aduşi tot mai aproape de zori și de noi. Iar crengile de gheață ale uitării se sparg sub dansul spasmodic al tinereților repetate, și băncile sculptate în singurătăți albe își ridică trufaș frunțile deasupra liniștilor străvezii ale eternelor iubiri trecătoare.   

Text: Davian Vlad

Foto: Dan Păsărin