Connect with us

National

Preşedintele Klaus Iohannis, la prima şedinţă a CSM pe 2018

Se alege noua conducere a Consiliului

Published

on

Vineri, are loc prima şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2018. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat prezenţa la întrunirea plenului CSM. În cadrul şedinţei se va alege noua conducere a Consiliului şi se va dezbate raportul de activitate pe 2017.

În ceea ce priveşte noua conducere a CSM, judecătoarea Simona Marcu candidează pentru funcţia de preşedinte al CSM, în timp ce procurorii Codruţ Olaru şi Nicolae Solomon şi-au depus candidaturile pentru postul de vicepreşedinte al Consiliului, au declarat, pentru Mediafax, surse din sistem.

Simona Camelia Marcu este membru al CSM din partea instanţei supreme, fiind judecător la Secţia Contencios Administrativ, aceasta candidând pentru funcţia de preşedinte al Consiliului.

Pentru funcţia de vicepreşedinte vor candida procurorii Nicolae Solomon şi Codruţ Olaru, potrivit unor surse judiciare.

Surse din sistem au precizat că procurorul Codruţ Olaru nu are susţinerea Secţiei pentru procurori a CSM, cel sprijinit pentru a ocupa aceasta funcţie fiind Nicolae Solomon.

Codruţ Olaru este reprezentantul Parchetului General în CSM, acesta fiind activat ca general al Armatei Române în luna mai a anului 2016. Simultan cu această trecere în activitate a lui Olaru, în vârstă de doar 43 de ani, a avut loc şi numirea sa în funcţia de procuror militar la secţia parchetelor militare de la Parchetul General.

Procurorul Nicolae Solomon şi-a început activitatea în 2008, la Medgidia, iar în 2010 a venit la Bucureşti, fiind magistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Ulterior, a activat la DIICOT, după care la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde a fost şi prim-adjunct.

În 2017, Consiliul a fost condus de judecătorul Mariana Ghena (preşedinte) şi procurorul Cristian Ban (vicepreşedinte), fiind şi primul an după alegerile care au dus la o nouă componenţă a CSM.