Connect with us

Fapt divers

Primăria cu un singur angajat!

La primăria comunei Măldărești din județul Vâlcea lucrează un singur angajat

Published

on

Primăria comunei Măldărești din județul Vâlcea este condusă în prezent de secretar, acesta fiind și singurul angajat al instituției, deoarece restul personalului, în frunte cu primarul și viceprimarul, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.  Anchetatorii au descoperit că edilul și subordonații săi au falsificat, de-a lungul timpului, peste 3.000 de documente, cauzând un prejudiciu instituției de peste 1 milion de lei.

„Conducerea o asigură secretarul primăriei, iar contabilitatea, juridicul, asistența socială, partea agricolă sunt asigurate de primăriile din localitățile vecine. Este, da, o situație fără precedent, când majoritatea personalului este trimis în judecată. Dar din vară, odată cu alegerile locale, lucrurile vor reintra în normalitate. Cert este că investițiile au de suferit în acest moment, este o situație de avarie, dar nu avem sincope, au fost detașări din localitățile vecine, mă refer la Horezu, Cernișoara, Oteșani”, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul de Vâlcea, Dumitru Cornoiu.

ULTIMA ORĂ

International2 ore ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul...

Regional3 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la ceremoniile de Ziua Forțelor Terestre la Monumentul Eroilor din municipiul Băilești

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, va participa marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la...

International4 ore ago

Două filme românești selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes: „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”

Două filme româneşti au fost selectate pentru Festivalul de Film de la Cannes din acest an. În competiţia oficială se...

white smoke coming out from a building white smoke coming out from a building
International4 ore ago

Avertizare de la Copernicus și ONU: Europa se încălzește de două ori mai repede decât restul continentelor, 2023 cel mai cald an din istorie

Serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice și Organizația Națiunilor Unite au emis o avertizare alarmantă, indicând că Europa se încălzește...

National4 ore ago

PSD și PNL merg cu candidaturi separate pentru funcția de primar general al Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela...

National4 ore ago

Uzinele de la Mioveni și Craiova vor produce peste 500 000 de autoturisme în 2024

Uzinele de la Mioveni şi Craiova vor produce peste cinci sute de mii de autoturisme în 2024, potrivit estimărilor Asociaţiei...

National4 ore ago

Creștinii din România sărbătoresc cu solemnitate pe Sfântul Gheorghe, martirul venerat din secolul al IV-lea

Astăzi, pe 23 aprilie, creștinii din întreaga țară îl celebrează pe Sfântul Gheorghe, martirul care a devenit simbol al curajului...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON