Connect with us

Regional

Proteste la Spitalul Județean de Urgență din Craiova (galerie foto)

Au venit cu fluturaşii de salarii

Published

on

Sute de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova – medici, asistenţi, infirmieri, brancardieri etc – s-au adunat marţi dimineaţa în curtea unităţii medicale, pentru a doua zi consecutiv, protestând faţă de scăderea veniturilor după aplicarea noii legi a salarizării.

Angajaţii SJU Craiova au venit marţi la protest cu fluturaşii de salarii pentru a demonstra că le-au scăzut veniturile, precum şi cu zeci de pancarte cu mesaje printre care „Grevă”, „Vrem salariul legal”, „Sănătatea voastră, în mâinile noastre”, „Dispreţul vostru, protestul nostrum”, „Vrem lege, nu fărădelege”, „Voi în hibernare, noi peste hotare”, „Demnitate pentru sănătate”.

Conducerea SJU Craiova susţine că sporurile se acordă între un nivel minim şi unul maxim, însă nu mai mult de 30% din bugetul alocat pentru sporuri de Ministerul Sănătăţii, în subordinea căruia se află spitalul. Potrivit conducerii SJU Craiova, Ministerul Sănătăţii a repartizat pentru acest spital, care este cel mai mare din ţară, un procent de 25%, iar în momentul în care s-a calculat valoarea sporurilor pe care trebuia să le acorde la nivel minim, acestea au depăşit fondul alocat cu 1,1 milioane lei, motiv pentru care s-au operat tăieri de la orele de sâmbăta şi duminica şi din sporurile de gărzi ale medicilor, pentru a se încadra în procentul de 25% alocat de minister. (agerpres.ro)

Foto: Alin Cârțână

ULTIMA ORĂ

Regional13 ore ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regional13 ore ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sport13 ore ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regional13 ore ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional14 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional14 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional14 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON