Connect with us

International

Reguli europene în utilizarea dronelor

Deputaţii europeni au aprobat noile reguli europene care asigură utilizarea în siguranță a dronelor și actualizează regulile de siguranță în aviație.

Published

on

Marți, 12 iunie 2018, deputații din Parlamentul European au aprobat o propunere agreată în noiembrie 2017 între Consiliul Uniunii Europene și negociatorii Parlamentului European privind aplicarea unor principii comune la nivelul UE pentru asigurarea unui nivel comun de siguranță în utilizarea dronelor și pentru crearea unui cadru predictibil în care operatorii și producătorii de drone să-și poată dezvolta serviciile și produsele. În prezent majoritatea dronelor sunt concepute și utilizate conform unor reguli care diferă de la un stat la altul, ceea ce poate afecta dezvoltarea pieței.

Conform noilor reguli, dronele trebuie să fie proiectate într-un mod care să permită operarea lor fără a reprezenta un pericol pentru oameni. Ținând cont de riscuri precum cele legate de greutatea aparatului sau de zona de operare, dronele vor avea nevoie de caracteristici suplimentare precum posibilitatea de aterizare automată în cazul în care operatorul pierde contactul cu drona sau sisteme de evitare a coliziunilor.

Operatorii de drone trebuie să cunoască toate regulile care li se aplică și să poată să utilizeze o dronă în condiții de siguranță, fără a reprezenta un pericol pentru oameni și pentru utilizatorii spațiului aerian. Aceasta înseamnă că unii operatori de drone vor trebui să fie instruiți înainte de a utiliza o dronă.

Raportorul dosarului a fost deputatul român Marian-Jean Marinescu (PPE).

ULTIMA ORĂ

International23 de minute ago

Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Sport16 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National16 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional16 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional16 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional17 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional17 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON