Connect with us

Regional

Reguli noi pentru fermierii care solicită subvenții

Începând cu anul de plată 2019, vor putea beneficia de subvenții numai acei fermieri care sunt în scriși în Registrul contribuabililor/plătitorilor, organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Published

on

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat spre dezbatere un Proiect de Ordonanță de urgență privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

Printre modificările avute în vedere se numără și cea referitoare la definirea fermierului activ, astfel: „Începând cu anul de cerere 2019, statutul de fermier activ se stabilește și prin verificarea înregistrării persoanelor fizice și juridice, și a formelor asociative de persoane fizice sau juridice, pentru activitățile lor agricole, în Registrul contribuabililor/plătitorilor, organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit art. 91 din Codul de procedura fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, în sensul prevederilor art. 3, pct. 3 alin. (a) din Regulamentul (UE) 2017/2393 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2017 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), (UE) nr. 1306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune, (UE) nr. 1307/ 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune, (UE) nr. 1308/ 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și (UE) nr. 652/2014 de stabilire a unor dispoziții pentru gestionarea cheltuielilor privind lanțul alimentar, sănătatea și bunăstarea animalelor, precum și sănătatea plantelor și materialul de reproducere a plantelor”, se arată în proiectul de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Așadar, începând cu anul de plată 2019, vor putea beneficia de subvenții numai acei fermieri care sunt în scriși în Registrul contribuabililor/plătitorilor, organizat de Agenția Națională de Administrare Fiscală.