Connect with us

Regional

Romii din Oltenia vor fi instruiti si calificati cu fonduri europene

Published

on

     Beneficiarii vor fi aleși din rândul persoanelor vulnerabile din mediul rural și urban care nu au venituri și au dificultăți în integrarea pe piața muncii. Ei vor învăța să fabrice produse din beton pentru construcții, să colecteze și să baloteze deșeuri, să fabrice produse din lemn, din plută și paie, dar să facă și împletituri din nuiele, croitorie, fabricarea uleiurilor și grăsimilor, activități specializate de curățenie, prelucrarea și conservarea fructelor de pădure. Proiectul se numește «Economia Socială, oportunitate și sprijin pentru persoanele defavorizate», și se adresează unui grup-țintă ales din rândul persoanelor care nu au venituri și au dificultăți în integrarea pe piața muncii. 165 de persoane din localități rurale din Dolj (Malu Mare, Mârșani, Fărcaș), Gorj (Țânțăreni, Scoarța) și Mehedinți (Gârla Mare), vor fi consiliate individual și vor fi calificate profesional în meseriile necesare funcționării structurilor de economie socială înființate în cadrul proiectului. Practica se va face chiar la domiciliul cursanților, iar aceștia vor primi o subvenție de 500 de lei și materiale de practică în valoare de 300 de lei.

ULTIMA ORĂ

International11 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National11 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional11 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional12 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional12 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional12 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional12 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON