DE ACTUALITATE

Sărbători de basm în ritm de dans

Slatina, 7 decembrie, ora 14.00

Împarte cu prietenii tăi

Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina găzduiește, joi 7 decembrie, de la ora 14.00, o nouă ediţie a „Sărbătorilor de basm”, sub genericul „Toată lumea dansează”, în cadrul căreia copiii din centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt îşi vor etala calităţile artistice. 

„Sărbătorile de basm revin şi anul acesta la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, în ritm de dans. Pentru că dansul uneşte oameni şi transmite fără să fie nevoie de traducător. Să dansăm, să ne bucurăm, chiar dacă fiecare suntem dintr-un alt colţ al lumii: România, Franţa, Spania, Italia, SUA sau Japonia. Toată lumea este aşteptată, joi, să danseze. Dansul înseamnă libertate deplină de exprimare, unde totul devine posibil prin improvizație, iar copiii  știu cel mai bine să-și exprime bucuria de a trăi prin dansuri improvizate dar pline de fericire, iubire și împlinire”, a precizat Rădiţa Piroşca, directorul general al DGASPC Olt.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: gazetaoltului.ro

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Protest în faţa Parlamentului (audio)

Jandarmii au intervenit

Închide