Connect with us

National

Secetă în țară

Seceta a afectat deja suprafeţe agricole extinse şi se va menţine cel puţin până la sfârşitul lunii

Published

on

În mai multe zone din ţară este secetă – fenomenul a afectat deja suprafeţe agricole extinse şi se va menţine cel puţin până la sfârşitul lunii, în Moldova, Dobrogea, Banat şi Crişana, cea mai mare parte a Munteniei şi Olteniei şi sud-vestul Transilvaniei. Specialiştii nu au veşti bune nici pentru următoarele două luni – ultima progrnoză agrometeo, arată că în august şi septembrie va ploua puţin. În judeţul Botoşani, seceta prelungită a afectat deja sute de mii de hectare de culturi agricole, iar fântânile aproape au secat. În aceste condiţii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pregătit un ordin prin care să poată fi redus impozitul perceput din activităţi agricole, dacă seceta a afectat peste 30 la sută veniturile calculate pe baza normelor.

ULTIMA ORĂ

International17 minute ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National23 de minute ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional35 de minute ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional46 de minute ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regionalo oră ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regionalo oră ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regionalo oră ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON