Connect with us

National

(Audio) Senatul decide arestarea lui Valcov

Plenul Senatului urmează să se pronunţe mâine asupra cererii de arestare.

Published

on

         Plenul Senatului urmează să se pronunţe mâine asupra cererii procurorilor DNA de încuviinţare a continuării urmăririi penale şi a reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD, Darius Vâlcov, într-un dosar de corupţie în care acesta este acuzat şi de presupuse fapte de corupţie săvârşite în timpul mandatului de senator şi ministru al Finanţelor Publice. Astăzi, Comisia Juridică a Senatului a avizat pozitiv solicitarea DNA şi a decis să întocmească două rapoarte diferite pe care să le trimită plenului, având în vedere că procurorii au cerut încuviinţarea pentru două acte procedurale diferite, a explicat preşedintele Comisiei, liberalul Cătălin Boboc.