Connect with us

Evenimente

Slatina, 650 de ani de atestare documentară

Programul complet: 20-24 ianuarie 2018

Published

on

Sâmbătă, 20 ianuarie 2018

-Ora 10.00 – Deschiderea oficială a manifestărilor, pe platoul din faţa Primăriei municipiului Slatina: intonarea imnului României – Fanfara Lyra Band şi Corul Symbol; intonarea imnului Slatinei – Fanfara Lyra Band şi Corul Symbol; susțin alocuţiuni prefectul judeţului Olt, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, primarul municipiului Slatina, directorul Arhivelor Naţionale Olt; se va dezveli o placă comemorativă; va fi prezentat documentul de atestare istorică a Slatinei, care va fi amplasat într-o vitrină, în holul de la intrare în Primărie.

Organizatorii așteaptă să fie prezente minium 650 de persoane: dansatori de la Ansamblul Profesionist „Doina Oltului”, actori locali costumaţi, cetăţeni ai municipiului şi elevi de la liceele slătinene.

-Ora 11.30 – ora 12.00 – pe Esplanadă: Lansare 650 de baloane cu inscripţia „Slatina 650” şi poze cu literele 3D amplasate în centrul orașului, care formează „Slatina650”;

-În paralel, începând cu ora 9.00 și până la ora 15.30, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, Sala mare de spectacole, se va desfăşura Gala Laureaţilor – Gala Campionilor. Elevii, profesorii, sportivii şi antrenorii din instituţiile de învăţământ se vor prezenta pentru decxernarea diplomelor şi premiilor.

-Ora 17.00 – ora 18.00: Concert susţinut de Corul Symbol la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”.

-Ora 18.30 – ora 19.00: Defilare cu torţe, circa 200 persoane (militari, jandarmi, pompieri, poliţia locală), pe traseul: bulevardul A.I. Cuza – Esplanadă, cu pornire de la „Royal” – strada Primăverii.

-Ora 19.00 – Spectacol de muzică, jocuri de lumini şi lasere la scenă şi foc de artificii pe Esplanadă.

Duminică, 21 ianuarie 2018 – „Gala Laureaţilor – Gala Superlativelor”, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”;
-Ora 16.30 – 17.00 – primirea invitaţilor.

Luni, 22 ianuarie 2018 – Ora 11:00 – lansare Film documentar „Vârstele Slatinei” realizat de Aurelia Grosu, doctor în istorie.
Filmul se va difuza la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” în două serii:

-Ora 12.00 – ora 14.00: seria I – vizionare film documentar „Vârstele Slatinei”;

-Ora 14.00 – Redeschiderea expoziţiei „Istorie şi cultură a oraşului Slatina” la Muzeul Județean Olt;

-Ora 18.00 – 20.00: seria II – vizionare film documentar „Vârstele Slatinei”.

Marți, 23 ianuarie 2018 – „Gala Laureaţilor – Gala Seniorilor”, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”;
-Ora 17.00 – distribuire premii şi diplome cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Miercuri, 24 ianuarie 2018

-Ora 9.45 – ora 11.00 – Ceremonial militaro-religios – depunere de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza;

-Ora 11.00 – ora 12.00 – Hora Unirii, momente artistice dedicate Zilei Unirii, susţinute de Ansamblul Profesionist „Doina Oltului”, pe Esplanada Slatina.

 

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National14 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional14 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional14 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional14 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional14 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional14 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional14 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON