Connect with us

National

Sorin Babii, campion olimpic si ca sportiv si ca antrenor

Published

on

Aradul lui Sorin Babii are tradiția trasul . Acum copiii umplu poligonul modern al orașului, dar înainte vreme priveau cu jind spre zona de tir sau mergeau la gheretele ambulante.

Sorin Babii a fost și el selecționat pentru a practica tirul. Avea 13 ani și îndeplinea toate condițiile, inclusiv aceea de a avea note bune. Curând, însă, concursurile l-au silit să lipsească de la școală, iar tatăl său a fost la un pas de a-i frânge cariera.

 

După primul titlu național, traseul lui Sorin Babii a fost constant ascendent, iar Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles au fost prima sa mare competiție internațională.

Vârful carierei a fost aurul olimpic de la Seul 1988, la pistol liber

Două titluri europene la individual – Copenhaga 89, pistol 10 m și Zürich 95, la pistol liber – și un bronz olimpic, în Barcelona 92, la pistol cu aer comprimat, sunt alte momente de referință, dar peste ele Sorin Babii este unul dintre puținii români, doar trei, care a participat ca sportiv la șase ediții ale Jocurilor Olimpice.

Acum, Babii este antrenor și a contribuit deja la un titlu olimpic și în această calitate, cel obținut de Alin Moldoveanu, la Londra, în 2012.

 

Studioul Radio Romania Timişoara

Realizator: Adrian Schindarli

Redactor sef (coordonator): Aurelian Teculescu

Imagine: Ovidiu Novac

 

ULTIMA ORĂ

Internationalo oră ago

Miniștrii G7 se angajează să întărească apărarea Ucrainei în fața Rusiei la întâlnirea de pe insula Capri din Italia

Reuniţi pe insula Capri din Italia, miniştrii de externe ai marilor economii G7 s-au angajat astăzi să întărească apărarea antiaeriană...

National2 ore ago

PNRR: Peste 20 de milioane de euro alocați pentru transformarea gunoiului de grajd în biogaz

Peste 20 de milioane de euro sunt alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă unui program de sprijinire a...

National2 ore ago

Începe cea de-a X-a ediție a Colectei Naționale de Alimente: O campanie de solidaritate cu ocazia Paștelui pentru cei mai nevoiași

Astăzi a început cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente – una dintre cele mai importante campanii de...

National2 ore ago

România își întărește capacitățile de apărare aeriană: 3 aeronave F-16 ajung la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

România îşi consolidează capabilităţile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Trei aeronave F-16 achiziţionate...

time lapse photography of white commercial airplane time lapse photography of white commercial airplane
National2 ore ago

Ansamblul de dansuri populare Florile Visei revine în țară alături de premierul Marcel Ciolacu, după o vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

20 de copii şi adolescenţi, membri ai Ansamblului de dansuri populare Florile Visei al comunei Şeica Mare ( judeţul Sibiu...

pile of fish pile of fish
Regional2 ore ago

Jandarmii gorjeni aplică zeci de sancțiuni în perioada de prohibiție la pescuit

În timp ce se apropie sezonul de pescuit, autoritățile din județul Gorj intensifică eforturile de monitorizare și aplicare a legilor...

Regional3 ore ago

Târgul Ofertelor Educaționale: Oportunități pentru elevii de clasa a VIII-a în Târgu Jiu

Mâine, 20 aprilie, tinerii elevi care se pregătesc să își încheie ciclul gimnazial sunt așteptați la un eveniment special –...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON