Connect with us

Regional

Sprijin de peste 320 de milioane de lei pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură

În sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare

Published

on

Agricultorii vor avea la dispoziţie, în acest an, un sprijin financiar în valoare de 320,581 milioane lei pentru reducerea accizei la motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare, a anunţat, vineri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, cantităţile de motorină care vor beneficia de ajutor de stat sub formă de rambursare urmează să fie aprobate prin ordine ale ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 

Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură nu poate fi cumulată cu alte forme de sprijin pentru aceleaşi costuri eligibile, precizează ministerul de resort. 

În total, suma alocată de Guvern în acest scop pentru anul în curs este de 320,581 milioane lei şi va fi asigurată din bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pentru anul 2018.

Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost aprobată în anul 2014, prin Hotărârea Guvernului 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. 

Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat prevăzută pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3,334 miliarde de lei.