Connect with us

Regional

Sprijin financiar pentru comasarea terenurilor

AFIR anunță lansarea unei noi sesiuni de primire a cererilor de finanțare prin intermediul submăsurii 6.5 „Schema pentru micii fermieri”.

Published

on

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea unei noi sesiuni de primire a cererilor de finanțare prin intermediul submăsurii 6.5  „Schema pentru micii fermieri”  din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea va fi deschisă în perioada 8 ianuarie 2018, ora 9.00  –  11 mai 2018, ora 16.00.

Fondurile disponibile pentru această sesiune sunt în valoare de 12.290.531 euro, iar pragurile lunare de calitate sunt următoarele:

  • 01.2018 – 08.02.2018 : 25 de puncte;
  • 02.2018 – 09.03.2018 : 15 puncte;
  • 03.2018 – 10.04.2018 : 8 puncte;
  • 04.2018 – 11.05.2018 : 3 puncte.

Scopul investițiilor în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a micilor fermieri care au participat la schema de mici fermieri din Pilonul 1 (plăţi directe către fermieri) pentru cel puţin un an şi care se angajează să transfere definitiv altui fermier întreaga lor exploataţie şi drepturile de plată corespunzătoare.

Obiectivele submăsurii 6.5 sunt:

  • cedarea terenurilor în mod voluntar de către unii fermieri în favoarea altor fermieri, în scopul facilitării comasării terenurilor și, în consecință, alături de alte măsuri conduce la restructurarea fermelor;
  • prioritizarea fermierilor care cedează o exploatație cu o suprafață mai mare și în acele zone în care terenul are un potențial ridicat;
  • submăsura are o puternică legătură cu măsurile care vizează investițiile în ferme, sprijinindu-le în favoarea restructurării şi creșterii competitivității.

Beneficiarii acestei submăsuri sunt fermierii eligibili care au participat, cel puțin un an, la schema pentru micii fermieri conform Regulamentului 1307/2013, iar valoarea sprijinului nerambursabil  acordat este echivalentul a 120% din cuantumul anual al sprijinului acordat pe schema de micii fermieri din Pilonul 1.

 

ULTIMA ORĂ

Regional14 ore ago

Învățământ dual, la Vâlcea (AUDIO)

Peste 450 de elevi se pregătesc în prezent, la Rm.Vâlcea, în sistemul de învățământ dual. Tinerii beneficiază de mai multe...

technology computer room health technology computer room health
Regional14 ore ago

Digitalizare în două spitale din Vâlcea (AUDIO)

Două spitale din judeţul Vâlcea, printre care cel de Urgenţă, vor beneficia de o investiţie în digitalizare de aproximativ 2...

International14 ore ago

Premierul ucrainean: Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean, Denis Şmihal după discuţiile...

National14 ore ago

Guvernul a prelungit perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA

Guvernul a aprobat azi şi prelungirea – cu trei luni – a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime...

National14 ore ago

Guvernul a aprobat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale (AUDIO)

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea – până la 31 martie 2025 – a schemei de plafonare a preţurilor la energie...

National15 ore ago

Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

Legea climei, adoptată la 24 iunie 2021, stabilește ca obiectiv obligatoriu, ca UE să devină neutră din punct de vedere...

Regional15 ore ago

Dolj: A fost finalizat proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului

Consiliul Județean Dolj anunță finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului, un efort susținut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON