Connect with us

National

Street Art Muzical. Dimineți in ritm de vals în parcurile Bazilescu și Kiseleff

Published

on

Aflat în timpul unui turneu care a umplut sălile în mai mult de 15 orașe de pe tot cuprinsul țării, Horia Mihail, însoțit de Pianul Călător, face o plimbare sonoră în parcurile din sectorul 1 al Capitalei.

 

Pe 13 mai, de la ora 11.00, în foișorul din Parcul Bazilescu și pe 14 mai, de la aceeași oră, in foișorul din parcul Kiseleff, vor avea loc două recitaluri sub genericul Romantic Vals.

Proiectul Street Art Muzical este o coproducție Radio România, Primăria Sectorului 1 și Radio România București FM. Partener unic: BRD – Groupe Société Générale.

 

Convins ca muzica clasică poate fi pe gustul tuturor atunci când este cântată cu bucurie în spaţii convenţionale sau chiar neconvenţionale, poate oferi momente de relaxare, dar, mai ales, poate  educa și publicul care ajunge mai rar în sălile de concert, Horia Mihail reia și în acest an obiceiul său mai vechi de a susține și recitaluri în aer liber în cadrul turneelor sale. Copii, părinţi şi bunici vor petrece două dimineți de neuitat, în care valsurile concertante le vor însoţi plimbarea sau joaca.

 

”Este foarte interesant să vezi în fiecare an cum oameni care, de altfel, poate nu au legătură cu muzica clasică se opresc şi chiar le face plăcere ce aud. Sunt bucuros şi cred că pe unii dintre ei îi voi regăsi în sala de concert, acesta fiind şi scopul unor evenimente ca acestea, în spaţii mai puţin convenţionale”, declara Horia Mihail în urma unor alte recitaluri în parcurile bucureștene.

„A fost excelent, un eveniment ce a făcut ziua mai frumoasă. Nu mă aşteptam să am parte de un regal muzical în parc. Aş mai fi stat încă o oră în picioare, fără probleme”, au declarat, la rândul lor, spectatorii.

Coproducători: Radio România, Primăria Sector 1-București, Radio România București FM