DE ACTUALITATE

Subvenţiile pentru motorină vor fi acordate în avans

Pentru prima dată în România

Împarte cu prietenii tăi

Subvenţiile la motorină pentru agricultori vor fi acordate în avans anul acesta în România, începând cu data de 16 octombrie, a precizat pentru Radio România Actualităţi ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Primul obiectiv pe care îl urmărim noi în programul de guvernare privind agricultura este acordarea subvenţiilor la timp. Le-am dat până acum, suntem singura ţară din Uniunea Europeană care a terminat depunerea cererilor până pe data de 15 mai, tocmai pentru a ajunge în această fază de încheiere a controalelor.

Pentru prima dată în România când controalele în teren s-au încheiat până la data de 1 octombrie, în aşa fel încât pe data de 16 octombrie să acordăm subvenţiile în avans pentru fermierii români.

Şi le spun şi astăzi, acum, că ieri, în şedinţa de guvern, au fost aprobate sumele, prin hotărâre de guvern, pentru acordarea subvenţiilor la motorină. Săptămâna viitoare vor începe plăţile şi pentru această formă de sprijin.”

Petre Daea a participat la un Târg Internaţional dedicat produselor agricole ecologice. Producătorii s-au plâns ministrului Agriculturii că marile lanţuri de magazine nu se grăbesc să cumpere produsele ecologice româneşti, preferând marfa din import.

Împarte cu prietenii tăi

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
DNA critică Inspecţia Judiciară

Inspecţia Judiciară precizează

Închide