Connect with us

National

Tanarul Jurnalist al Anului

Două săptămâni de înscrieri la concursul pentru cei mai buni tineri ziariști.

Published

on

În următoarele două săptămâni, ziariștii sub 35 de ani își pot înscrie cele mai bune articole publicate în 2014 și în primele opt luni ale anului curent la concursul Tânărul Jurnalist al Anului

Freedom House România a reușit să adauge în 2015 la secțiunile clasice – Justiție și Stat de drept, Actualitate internăEconomie și Mediu – o nouă secțiune cerută de public și vitregită de mulți patroni de publicații – Investigații.

Câștigătorii fiecăreia dintre aceste cinci secțiuni vor fi premiați cu câte 1.000 euro.

Astfel, organizatorii concursului pentru tinerii ziariști vor să recunoască și să îi recompenseze pe măsură atât pe tinerii ziariștii care urmăresc în mod curent evoluția justiției în România (activitatea parchetelor, evoluția dosarelor de corupție și crimă organizată în instanțe, amenințările la adresa statului de drept, schimbările legislative care afectează activitatea instituțiilor fundamentale ale statului etc.) și care se vor putea înscrie la Justiție și Stat de drept, cât și pe aceia care realizează efectiv investigații – cu accent pe anchetele privind evaziunea fiscală, contrabanda și spălarea de bani – ce își vor putea înscrie cele mai bune articole la Investigații.

O altă noutate față de edițiile precedente este înscrierea în concurs a articolelor recente. Vor fi luate în considerare și articolele publicate anul acesta, până în 31 august 2015, nu doar cele de anul trecut (ca în cazul celor 15 ediții anterioare).

Și o ultimă surpriză… deocamdată. Ceremonia de premiere va avea loc în cadrul celei mai mari conferințe media din regiune – Forumul Media Europa de Sud-Est – care se va desfășura anul acesta la București, în 5-6 noiembrie 2015.

Ediția din 2015 a concursului Tânărul Jurnalist al Anului se desfășoară cu ajutorul sponsorilor UniCredit Bank, Eco–Rom Ambalaje, Alexandrion, Polisea și Antalis, și cu susținerea Programului Media Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer și The Group.

 

Data limită de înscrieri este 19 octombrie 2015. Informații suplimentare pe pagina special dedicată concursului, freedomhouse.ro/tja.

 

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National10 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional10 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional10 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional10 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional10 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional10 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional10 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON