Connect with us

International

Teme aflate pe agenda Consiliului European de la Bruxelles

Şefii de stat şi de guvern vor examina…

Published

on

Liderii Uniunii Europene au decis să discute şi vineri, 23 martie, despre relaţiile comerciale cu Statele Unite, în aşteptarea unui mesaj clar şi oficial din partea Washingtonului, despre suspendarea taxelor pentru importurile de oţel şi aluminiu.

Reprezentantul american pentru comerţ, Robert Lighthizer, a anunţat aseară târziu în Congres că Uniunea Europeană şi alţi şase aliaţi vor fi scutiţi pentru moment de aceste taxe vamale care intră în vigoare de azi. România este printre ţările europene direct interesate, cu exporturi în Statele Unite estimate pentru anul trecut la 175 de milioane de euro.

Uniunea speră să obţină o scutire permanentă de taxe, dar, în caz contrar are pregătite represalii comerciale asupra unor produse americane emblematice.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat că poziţia Uniunii referitoare la acest subiect va fi detaliată în cadrul dezbaterilor de vineri, 23 martie. Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că va accentua, cu acest prilej, importanţa comerţului liber şi va sublinia faptul că măsurile protecţioniste nu sunt de natură să sprijine dezvoltarea economică la nivel global. Şefii de stat şi de guvern au abordat şi subiecte legate de locurile de muncă, de creşterea economică şi de competitivitate.

 

Şefii de stat şi de guvern vor examina stadiul procesului de retragere a Marii Britanii, urmând să adopte noile linii directoare, care vor defini cadrul relaţiilor viitoare cu Uniunea Europeană

ULTIMA ORĂ

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON