Connect with us

Muzica si film

„The Emoji Movie”, cel mai prost film al anului 2017

Tom Cruise, cel mai prost actor pentru rolul principal

Published

on

Lungmetrajul animat „The Emoji Movie” a primit sâmbătă patru trofee Zmeura de Aur la cea de-a 38-a ediţie a galei Razzie Awards, unde s-a impus inclusiv la categoria „cel mai prost film”, în timp ce Tom Cruise şi Mel Gibson s-au numărat printre artiştii premiaţi pentru cele mai slabe interpretări actoriceşti din anul 2017, informează Reuters.

„The Emoji Movie”, un film pentru copii produs de Sony Pictures despre emoticoane care vorbesc, a câştigat patru premii Zmeura de Aur, după ce s-a impus la categoriile „cel mai prost film”, „cel mai prost regizor” (Tony Leonidis), „cel mai prost scenario” (Tony Leonidis, Eric Siegel şi Mike White) şi „cel mai prost cuplu de pe marele ecran” (oricare două emoticoane, potrivit organizatorilor).

Tom Cruise a fost desemnat cel mai prost actor pentru rolul principal – un sergent din armata americană – interpretat în filmul „The Mummy”.

Tyler Perry, nominalizat de multe ori la Zmeura de Aur în ultimii ani, s-a impus la categoria „cea mai proastă actriţă” pentru interpretarea personajului feminin Madea din pelicula „Boo 2: A Madea Halloween”.

Mel Gibson a fost premiat la categoria „cel mai prost actor în rol secundar” pentru evoluţia sa din filmul „Daddy’s Home 2”, în care starul australian a jucat alături de John Lithgow, Will Ferrell şi Mark Wahlberg.

Kim Basinger, o actriţă premiată cu Oscar, a câştigat în acest an Zmeura de Aur pentru rolul secundar interpretat în thrillerul erotic „Fifty Shades Darker”. Acest film, care încheie trilogia „Fifty Shades”, s-a impus şi la categoria „cea mai proastă continuare”.

Adaptarea pentru marele ecran a serialului TV „Baywatch” a câştigat un premiu special, după ce s-a impus la o categorie votată de fani pe site-ul Rotten Tomatoes – „Special Razzie/Rotten Tomatoes Poll for The Razzie Nomination so Rotten You Loved It!” („Nominalizatul atât de prost încât îţi place!”).

Ajunsă la cea de-a 38-a ediţie, gala Zmeura de Aur este considerată un „antidote” la ceremonia Oscarurilor şi este organizată în mod tradiţional cu o zi înainte de decernarea premiilor înmânate de Academia de film americană. Trofeele costă 4,97 dolari şi au forma unei zmeure vopsite în auriu, amplasată pe un mic soclu în forma unei pelicule cinematografice.

Premiile Zmeura de Aur sunt decernate pe baza voturilor exprimate de cei aproximativ 1.000 de membri ai Golden Raspberry Award Foundation, care provin din 26 de ţări.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

ULTIMA ORĂ

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON