Connect with us

National

Tribunalul București a decis!

Medicul Gheorghe Burnei va fi plasat în arest la domiciliu.

Published

on

Medicul Gheorghe Burnei va fi plasat în arest la domiciliu pe o perioada de 30 de zile

Medicul chirurg ortoped Gheorghe Burnei de la Spitalul „Marie Curie” reprezintă, prin activitatea medicală defectuoasă pe care o exercită, un pericol concret pentru starea de sănătate sau chiar pentru viaţa pacienţilor săi minori – se arată în referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care propune arestarea preventivă a inculpatului. Multe dintre operaţiile făcute de medic au avut caracter de experiment şi nu au respectat procedurile în materie, mai spun procurorii.

Potrivit documentului, în cauză există indicii privind săvârşirea de către Gheorghe Burnei a unor infracţiuni contra vieţii şi contra integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care inculpatul, prin acţiunile sale intenţionate, a agravat-o.

Tribunalul Bucureşti a decis ca medicul Gheorghe Burnei de la Spitalul „Marie Curie” să fie plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, într-un dosar în care este suspectat de luare de mită şi efectuare de experimente neautorizate pe copii, dar decizia nu este definitivă.

ULTIMA ORĂ

Sport14 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National14 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional14 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional14 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional15 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional15 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional15 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON