Connect with us

Evenimente

Tudor Gheorghe în vestiarul Ştiinţei

Tudor Gheorghe își dorește un stadion arhiplin cântând pentru echipă.

Published

on

Marele artist craiovean Tudor Gheorghe, care recent şi-a sărbătorit a 70-a aniversare, a răspuns invitaţiei de a fi prezent în vestiarul Ştiinţei, după câteva decenii în care n-a mai fost în preajma echipei.

Cel care a interpretat celebrul imn „O iubire alb-albastră” a primit câteva suveniruri din partea alb-albaştrilor, printre care un tricou de joc şi o minge şi a avut şi un mesaj tonifiant pentru echipa care trece printr-o perioadă mai dificilă.

„I-am cunoscut pe acești domni ai fotbalului românesc când erau foarte tineri. Am fost alături de această echipă la primul titlu de campioană și atunci am făcut cântecul „O iubire alb-albastră”, acesta fiind primul imn dedicat unei echipe de fotbal din România. Și-o să vedeți că, dacă veți ajunge la standardele lor, să faceți performanțele lor, publicul acesta este extraordinar, un stadion întreg va cânta pentru voi. Să rămâneți uniți și să facem performanță și atunci veți vedea cum se va cânta „O iubire alb-albastră” după 40 de ani. Să vă dea Dumnezeu putere de muncă, să fiți serioși și să ascultați. Aveți în fața voastră un individ de 70 de ani care n-a pierdut niciodată 2 puncte nici acasă, nici în deplasare. La 70 de ani fac spectacole de două ore, singur pe scenă și nu curge transpirația de pe mine. La primul spectacol care-l voi susține aici vă invit și sper să vă facă plăcere” a fost discursul lui Tudor Gheorghe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: csuc.ro