Connect with us

International

Ucraina are nevoie de un nou acord privind tranzitul de gaze cu Rusia

Published

on

Ucraina nu poate garanta un tranzit neîntrerupt al livrărilor de gaze ruse pe teritoriul său în cazul în care nu va fi încheiat un nou acord privind tranzitul cu Federaţia Rusă, a declarat Andrei Kobolev, preşedintele Consiliului de administraţie al societăţii ucrainene de gaze Naftogaz Ukrainî, transmite Agerpress.

Partea ucraineană are nevoie urgent de contracte de tranzit, care să fie încheiate între Naftogaz – Ukrtransgaz şi compania rusă de gaze Gazprom şi operatorul sistemului de transport al gazelor Eustream, care să reprezinte interesele Uniunii Europene, a subliniat reprezentantul Ucrainei.

Ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak, a declarat anterior că Rusia va livra Ucrainei aproximativ  5 miliarde metri cubi de gaze, cu plata în avans, în cazul adoptării tuturor înţelegerilor convenite la sfârşitul săptămânii trecute la Berlin.

Vineri, comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, a declarat că Ucraina şi Rusia au convenit asupra unui preţ provizoriu la livrările de gaze de 385 dolari pe mia metri cubi.

Kievul a confirmat disponibilitatea de a plăti 3 miliarde de dolari, dar nu pentru rambursarea datoriei, ci în contul noilor livrări de gaze, întrerupte în vară.