Connect with us

Evenimente

Un elev roman, considerat noul Einstein, a fost premiat de NASA!

Acum studiaza la Columbia University din New York.

Published

on

Universitățile de mare prestigiu din Statele Unite ale Americii s-au luptat pentru a-l atrage pe Costin Dobrin, un elev din Constanța, să învețe la ele. Elevul român este considerat a fi noul Einstein.

El a ales să meargă la universitatea Columbia unde va studia ştiinţele pământului,  oferindu-i-se o bursă de 70.000 de dolari pe an, informează stireazilei.com.

La ambele universităţi, Costin a fost acceptat cu bursă: 70.000 de dolari pe an. În plus, la Universitatea Columbia, elevul din Constanţa a primit o distincţie excepţională, care îi aduce în plus 10.000 de dolari.

„Am aflat că am fost numit Science Research Fellow. Aceasta este o titulatură pe care o primesc în fiecare an numai 10 studenţi, cei mai buni pe ştiinţă, cel mai important fiind că universitatea îmi va finanţa cercetarea pe timp de vară”, a spus Costin Dobrin.

Costin a aplicat la cinci universităţi din străinătate, dar a ales Columbia.

„Am văzut acolo facilităţiile, laboratoarele şi tot ceea ce înseamnă cercetare şi viaţa în campusul de la Columbia. Pot să spun că este exact ceea ce mi-am dorit”, a adăugat elevul.

În timpul liceului, Costin a obţinut trei premii întâi la concursurile organizate anual de NASA, o medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Geografie şi argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului.

După ce va termina studiile, tânărul visează să profeseze în mediul academic sau să devină specialist în politici de mediu.

 

Sursa: stireazilei.com