Connect with us

National

Un gigant mondial își concediază angajații din Europa și se mută în România

Prin reducerea costurilor ar urma să fie concediate…

Published

on

Compania americană Oracle, cel mai mare producător mondial de aplicaţii software, va transfera majoritatea activităţilor europene de suport hardware către România, pentru a reduce costurile actuale, procesul de lichidare a unor operaţiuni fiind deja lansat, au declarat surse citate de publicaţia britanică The Register.

Oracle nu a comentat informația.

Angajaţii implicaţi în astfel de activităţi în Europa sunt în număr de 424, inclusiv directori, dintre care 137 se află deja în România, potrivit News.ro.
Prin reducerea costurilor ar urma să fie concediate 287 de persoane din afara României, dintre care 77 din Germania, 67 din Spania, 55 din Franţa, 53 din Regatul Unit, transmite publicaţia, citând o comunicare internă a companiei.

Activitatea din Germania este de aşteptat să fie închisă până la sfârşitul lunii februarie a anului viitor, iar departementele din Italia şi Franţa ar urma să fie închise până la sfârşitul anului viitor. Operaţiunea din Spania ar trebui închisă în acelaşi timp cu cea din Germania.

Compania britanică de suport hardware are mai mulţi directori decât alte ţări şi se estimează că va avea
cea mai lungă durată de viaţă şi va fi ultima echipă majoră care va transfera responsabilităţile omologilor români.
Migrarea sprijinului către Europa de Est urmează plecării de luna trecută a lui John Fowler, vicepreşedinte executiv al Oracle pentru sisteme.

Mişcarea are loc pe fondul în care veniturile companiei au scăzut în mod repetat. În ultimul an fiscal, Oracle a înregistrat scăderi ale vânzărilor de software şi hardware de 2%, respectiv 11%, fiind pentru prima dată când serviciile de cloud au adus mai mulţi bani.

Subsidiara din România a Oracle este principalul jucător de pe piaţa românească de software, cu peste 3.6
30 de angajaţi anul trecut, fiind a doua filială a companiei ca mărime din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, după cea din Marea Britanie.

Anul trecut, Oracle a avut în România afaceri de 908 milioane lei şi un profit net de 23,7 milioane lei. Pe plan global, Oracle are birouri în 145 de ţări şi peste 130.000 de angajaţi, înregistrând anul afaceri de peste 40 miliarde dolari.

ULTIMA ORĂ

Regional53 de minute ago

„FĂRĂ BARIERE – TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”, la Craiova

În această după amiază, Casa Studenților din Craiova a fost gazda evenimentului „FĂRĂ BARIERE – Tot adevărul despre droguri”. Manifestarea...

Regionalo oră ago

Universitatea Craiova – CFR Cluj: Meci de top în Superliga României

Universitatea Craiova se pregătește pentru un meci crucial în lupta pentru titlu în Superliga României, întâlnind joi, 25 aprilie, pe...

Sporto oră ago

FCU Craiova remizează 0-0 cu FC Voluntari: Trică explică de ce echipa nu a obținut victoria

FCU Craiova a remizat, scor 0-0, în compania echipei FC Voluntari, într-o partidă susținută ieri pe stadionul „Anghel Iordănescu“. A fost...

Regionalo oră ago

Spectacol extraordinar și concurs cu peste 600 de tineri gorjeni în 25 de ansambluri

În perioada 26-27 aprilie, Târgu Jiu găzduiește cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Jocului și Portului Gorjenesc pentru Tineret ,,Liviu...

technology computer display business technology computer display business
Regional2 ore ago

Instituirea zilei de 11 aprilie ca ”Ziua educației financiare”

           În data de 25 aprilie 2024, la sediul I.S.J. Dolj, ora 11:00, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va premia unitățile...

Regional2 ore ago

Arta și creația înfloritoare la Târgul de Paște din Dolj: Expoziții și ateliere de pictură

Centrul Creației Populare Dolj prezintă expoziții, ateliere, paradă de modă la Târgul de Paște și la Galeriile „Cromatic“. Vor fi pânze cu...

Regional2 ore ago

Tragedie pe DN 6: Accident rutier în Răcarii de Sus, o persoană decedată și una rănită

După-amiaza zilei de miercuri, 24 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost alertat cu privire la un accident grav...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON