Connect with us

Regional

„Una serata italiana” la Filarmonica Ion Dumitrescu

Pianistului LUCIANO LANFRANCHI și Dirijorul ROBERTO GIUFFRE.

Published

on

Afis 15 Februarie 2016

Luni, 15 FEBRUARIE 2016, vâlcenii sunt așteptați la Sala LAHOVARI, la ora 19.00, la „Una Serata Italiana” – concert simfonic unde veţi putea asculta, în deschidere, Uvertura operei „Don Giovanni” – W. A. Mozart urmată de Concertul pentru pian și orchestră în Si Bemol Major de Domenico Puccini în primă audiție în interpretarea Pianistului LUCIANO LANFRANCHI, iar în încheierea serii, orchestra simfonică a filarmonicii condusă de Dirijorul ROBERTO GIUFFRE vă va încânta cu Simfonia nr. 38, „Praga” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Preţul biletului la acest concert este de 20 de lei, iar elevii, pensionarii, studenţii şi şomerii beneficiază de reducere de 50%, respectiv 10 lei.

Dirijorul ROBERTO GIUFFRE

Roberto Giuffre  a absolvit pianul sub îndrumarea Maestrului Luciano Lanfranchi și a studiat compoziția cu Maeștrii Giulio Castagnoli și Alessandro Solbiati, iar dirijatul de orchestră cu Maestrul Ovidiu Bălan de la Filarmonica de Stat “Mihail Jora” din Bacău (România).

De asemenea, a urmat cursuri de informatică și muzică electronică ținute de Alvise Vidolin și Giovanni Cospito și a participat la atelierul de compoziție al Maestrului Alessandro Solbiati în cadrul secțiunii de Muzică Contemporană a „Civica Scuola di Musica” din Milano.

A dirijat în repetate rânduri orchestrele Filarmonicilor: Mihail Jora din Bacău, Paul Constantinescu din Ploiești și Ion Dumitrescu din Rm. Vâlcea, colaborând cu soliști români de marcă.

În anul 2000 a dirijat Orchestra de cameră „Tescani” la Centrul Cultural „George Enescu” – cu sediul în casa-muzeu a compozitorului și a susținut concerte cu orchestra „Philarmonia” din București sub egida Institutului Italian de Cultură din România.

            Susține concerte în Bulgaria:  din 2002 până în 2005 este dirijor invitat permanent al orchestrei Filarmonicii de Stat din Vidin împreună cu care a efectuat numeroase turnee în Italia. A mai colaborat, printre altele, cu orchestra Filarmonicii de Stat din Ruse și a susținut concerte sub patronajul Institutului Italian de Cultură din Sofia. Amintim aici concertele susținute în prezența Vice-Prim Ministrului Economiei din Bulgaria și a Ambasadorului Ungariei la Sofia, Bulgaria.

            A dirijat în cadrul a numeroase festivaluri: “Incontri Musicali d’Estate” (Osimo), “Centri Storici in Musica” (Pescara), “Maggio Musicale” della Città di Chieri, Festival “Ultrapadum”, “Laudes Paschales” (Torino), “Festival di Musica Contemporanea” di Acqui Terme, Alba Music Festival, Festival Mozart din Murcia (Spania). În prezent este dirijor al „Orchestra Femminile Italiana” împreună cu care are numeroase reprezentații, în Italia și peste hotare.

Pianistul LUCIANO LANFRANCHI

Maestrul Luciano Lanfranchi, școlit la conservatoarele Boito din Parma și Accademia Chigiana din Siena (unde a predat ca oaspete de onoare și marele nostru George Enescu), a fost discipol al celebrilor pianiști italieni Alberto Mozzati și Guido Agosti. Teatrul Bibiena din Mantova, Teatrul Mare din Sapporo, Sala Universității din Beirut, Sala Rahmaninov din Moscova, Gasteig din Monaco sau Sala Festivalului Cherry Blossom din Macon sunt doar cateva prestigioase locuri din Italia și Europa în care Luciano Lanfranchi a desfășurat o bogată activitate concertistică. A colaborat cu orchestre simfonice de renume din San Remo, Chișinău, Zurigo-Spania, dar și cu orchestre din România ca de pildă cea din Ploiești, Bacău sau Craiova, realizând numeroase înregistrări în studiouri de radio din întreaga lume. De mare popularitate se bucură înregistrările sale cu lucrări din creația compozitorilor Alfredo Casella și Ottorino Respighi realizate la Studiourile de Radio din Geneva. Activitatea sa didactică se derulează la Conservatoarele Verdi din Milano, Paganini din Genova și Accademia Europeana din Erba. În prezent conduce Gruppo Promozione Musicale – Camogli și organizeaza anual Concursul de interpretare instrumentală Rovere d’oro de la San Bartolomeo al Mare.