Connect with us

Fapt divers

Vaca Hermien, veritabilă vedetă pe reţelele de socializare, a fost capturată

A reuşit să evadeze în timp ce era transportată spre abator

Published

on

Vaca Hermien, care a reuşit să evadeze în timp ce era transportată spre abator şi s-a ascuns într-o pădure în ultimele două luni pentru a scăpa de destinul ce îi era rezervat, devenind apoi o veritabilă vedetă pe reţelele de socializare din Olanda, dar şi pe plan internaţional, a fost în cele din urmă capturată şi va avea parte de o viaţă liniştită într-un refugiu pentru bovine din nordul ţării, informează AFP.

Povestea vacii Hermien, care s-a ascuns în pădure pentru a scăpa de destinul ce îi era rezervat, a emoţionat o ţară întreagă. Olandezii au decis să o salveze, după ce animalul a reuşit să evadeze în timp ce era transportată spre abator, în luna decembrie.

Un val de compasiune s-a declanşat pe reţelele de socializare, iar un partid politic a lansat o campanie de finanţare participativă, ce a permis strângerea unei sume de 50.000 de euro, suficient de mare pentru a cumpăra animalul de la proprietarul ei şi pentru a-i permite să îşi continue viaţa într-un refugiu pentru bovine.

În refugiul administrat de asociaţia De Leemweg, Hermien a regăsit-o pe colega ei de evadare, vaca Zus, care a fost capturată la scurt timp după ce animalele au început să fugă pe un câmp din estul Olandei.

Rămasă singură, Hermien trecea pe la grajdurile din vecinătate pentru a se hrăni în fiecare noapte.

Chiar şi familia regală olandeză şi-a exprimat sprijinul faţă de cauza ei. „Trebuie să o salvăm pe vaca Hermien” şi „să o cumpărăm împreună pentru a-i oferi libertatea”, a scris pe Twitter Pieter van Vollenhoeven, ginerele fostei regine Beatrix.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro