Connect with us

Evenimente

Vaccinurile au fost distribuite (audio)

Acolo unde cantităţile de vaccin sunt insuficiente, acestea pot fi redistribuite sau suplimentate

Published

on

Autorităţile sanitare dau asigurări că aprovizionarea cabinetelor medicale cu vaccinuri se desfăşoară fără probleme. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat la Apelul Matinal de la Radio România Actualităţi, că vaccinul ROR, care protejează împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei, şi cel hexavalent au fost distribuite în toate judeţele. Acolo unde cantităţile de vaccin sunt insuficiente, acestea pot fi redistribuite sau suplimentate prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică, a mai spus ministrul Florian Bodog. El a precizat că Ministerul Sănătăţii a încheiat contracte pentru toate vaccinurile şi a început procedura, inclusiv pentru vaccinul antigripal şi cel împotriva hepatitei la copii. Ministrul Sănătăţii a apreciat că o soluţie pentru evitarea sincopelor în aprovizionarea cu vaccinuri o reprezintă contractele pe termen lung, care oferă predictibilitate şi siguranţă. În Uniunea Europeană, în jumătate dintre ţările membre nu există scheme obligatorii de vaccinare. În restul există, însă, cel puţin un vaccin obligatoriu. În Franţa, la ora actuală, trei tipuri de vaccin sunt obligatorii pentru copii: cele pentru difterie, tetanos şi poliomielită. Celelalte sunt doar recomandate, după cum aflăm de la corespondentul RRA la Paris, Anton Cazacu:

 

 

ULTIMA ORĂ

International9 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National9 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional9 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional9 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional9 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional10 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional10 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON