Connect with us

International

Victor Bostinaru: „Pozitia presedintelui Klaus Iohannis poate periclita accesul tarii noastre la spatiul Schengen”

Declaratia eurodeputatului PSD Victor Bostinaru.

Published

on

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a comentat poziţiile preşedintelui României, Klaus Iohannis, aflat joi la Consiliul European de la Bruxelles, reunit pe tema refugiaţilor care ajung în Europa.  
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „România trebuie să fie conştientă că aparţine proiectului Uniunii Europene şi că sunt momente când solidaritatea şi cooperarea trebuie să se afirme fără rezerve. Acesta era unul dintre acele momente. 
În ciuda faptului că preşedintele Klaus Iohannis a avut toate informaţiile necesare pentru a decide în cunoştinţă de cauză pentru a preveni, măcar, riscul unei izolări a României sau a unei poziţii contrare intereselor noastre, a decis să facă exact opusul. Klaus Iohannis dovedeşte faptul că fie nu a încercat, fie nu a reuşit să realizeze o coordonare a poziţiei ţării noastre cu alte state ale Uniunii, în primul rând cu Polonia.”
De asemenea, eurodeputatul Victor Boştinaru a atras atenţia că aderarea, cel puţin parţială a României la spaţiul Schengen, a fost inclusă pe agenda premergătoare a Consiliului: „În ciuda dezminţirilor sau a negării, aderarea parţială la Schengen a fost subiect al discuţiei pe agenda premergatoare a Consiliului. Poziţia inutil musculoasă adoptată de preşedintele României poate fi însă de natură a periclita accesul parţial al ţării noastre la Schengen, într-un orizont de timp scurt. A fost un prim test major de situaţie de criză, pe care, din păcate, România îl ratează din cauza poziţiei preşedintelui, iar costurile vor fi uşor de anticipat.” 
„Obstinaţia lui Klaus Iohannis a împins România în situaţia riscantă de a fi în acelaşi grup de ţări cu Ungaria lui Viktor Orban. Indiferent de ceea ce ar dori să spună unii sau alţii, această alăturare nu onorează apartenenţa noastră la proiectul european, aduce atingere intereselor României şi principiilor pe care ni le-am asumat ca ţară membră a Uniunii” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru

ULTIMA ORĂ

International3 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National3 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional4 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional4 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional4 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional4 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional4 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON