Connect with us

Evenimente

Zilele Municipiului si Festivalul „Mihai Viteazul”, luna aceasta la Craiova

Concerte in aer liber, concurs de sosii ale lui Mihai Viteazul si cantareti celebri pana la sfarsitul lui mai, la Craiova.

Published

on

Luna mai va fi plină de evenimente culturale şi sportive, la Craiova.

Calendarul se deschide cu „Luna Tango”, un proiect cultural care începe pe 15 mai, la Filarmonica Oltenia, fiind un spectacol de muzică live-tango-teatru unic în cadrul căruia vor fi prezentaţi dansatori de tango argentinian din România şi din străinătate.

Craiovenii sunt invitaţi apoi la Campionatul Naţional Universitar de Fotbal Feminin, care va avea loc între 27 şi 29 mai.

Tot luna aceasta, craiovenii sunt invitaţi la Festivalul „Mihai Viteazul”. Cea de-a IV-a ediţie se desfăşoară timp de două zile, pe 21 şi 22 mai şi este organizată de Primăria Craiova, în parteneriat cu Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, urmând să se desfăşoare, ca şi în anii precedenţi, în Centrul Vechi al oraşului. Autorităţile pregătesc, şi de această dată, un spectacol cu aer medieval care ne va duce în vremea domnitorului Mihai Viteazul, cu costume, arme, muzica de epoca şi lupte. Pentru această ediţie, organizatorii şi-au propus să vină şi cu un concurs de sosii ale lui Mihai Viteazul.

După ce se vor încheia cele două zile de festival, vor începe şapte zile de sărbătoare dedicate „Zilelor Craiovei”. Cea de-a XX-a ediţie a fost programată pentru perioada 23 şi 29 mai. Ca şi în alţi ani, craiovenilor li se oferă o săptămână de sărbătoare în care fiecare zi este ocupată cu tot felul de manifestări.

După modelul din ediţiile anerioare, vor fi mini-concerte folclorice în fiecare cartier al oraşului. Vor fi şi trei seri de concerte care vor fi susţinute în Piaţa Mihai Viteazul. Vineri, vor urca pe scenă Alina Eremia, Ami şi Voltaj, iar sâmbătă – CRBL, Cristina Bălan Band şi Ștefan Bănică Junior.

Duminică seara, în ultima zi de sărbătoare, Opera Română Craiova va pune în scenă „Carmen” de Bizet. Concertul extraordinar va fi prezentat în aer liber, în centrul Craiovei.

 

Sursa: cvlpress.ro

ULTIMA ORĂ

Sport7 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National7 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional7 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional7 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional8 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional8 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional8 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON