Connect with us

Evenimente

Ziua Mondială a Refugiaților

Rezoluţia 55/76, din 4 decembrie 2000

Published

on

Naţiunile Unite marchează, în fiecare an, la 20 iunie, Ziua Mondială a Refugiaţilor (World Refugee Day) pentru a cinsti curajul, puterea şi decizia familiilor care sunt forţate să îşi părăsească locuinţele sub ameninţarea războiului, a persecuţiei şi a violenţei.

În prezent, peste 100 de ţări marchează această zi prin diverse evenimente culturale, dar şi caritabile, pentru a oferi ajutor celor aflaţi în situaţii dificile.

Scopul principal al protecţiei refugiatului este acela de a ajuta la găsirea unor soluţii durabile care să permită refugiaţilor să îşi reconstruiască vieţile cu demnitate şi pace. Există trei asemenea soluţii preferate de către UNHCR (Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați): integrare locală, reîntoarcere în ţara de origine odată ce motivele refugiului au încetat să existe, sau relocarea într-o ţară terţă, atunci când refugiatul nu mai poate rămâne în ţara care i-a acordat azil din diferite motive.

UNHCR este prezent în România începând cu septembrie 1989, când a fost deschis un birou de legătură la invitaţia guvernului român. Pe 7 ianuarie 1991, România a aderat la Convenţia de la Geneva din 1951, privind statutul refugiatului, şi la Protocolul adiţional al acesteia din 1967, iar în 1992 s-a deschis Reprezentanţa UNHCR în România. Încă de la început, UNHCR a oferit asistenţă tehnică guvernului român pentru îmbunătăţirea sistemului de azil şi a condiţiilor de primire şi cazare, dar şi pentru implementarea unor programe coerente de integrare pentru cei cărora li se acordă o formă de protecţie (statutul de refugiat sau protecţie subsidiară).

UNHCR colaborează cu instituţiile guvernamentale relevante, precum Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Afacerilor Externe şi alte organe guvernamentale (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, etc.). De asemenea, UNHCR are parteneriate şi cu unităţi de învăţământ superior în vederea promovării Dreptului Refugiatului.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat prin Rezoluţia 55/76, din 4 decembrie 2000, marcarea Zilei Mondiale a Refugiaţilor în fiecare an la 20 iunie.

În 2001, când urma să fie celebrată cea de-a 50-a aniversare a Convenţiei din 1951 referitoare la Statutul Refugiaţilor, Organizaţia pentru Unitatea ţărilor africane (OAU) (Uniunea Africană din 9 iulie 2002) a fost de acord cu sărbătorirea Zilei Mondiale a Refugiaţilor concomitent cu Ziua Refugiaţilor din Africa (20 iunie).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National6 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional6 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional6 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional6 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional6 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional6 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional7 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON