Connect with us

Fapt divers

Ziua scrisului de mână

Published

on

Aflată într-o creștere accelerată, popularitatea calculatoarelor, a email-urilor, notebook-urilor electronice şi a SMS-urilor, a stickerelor cu mesaje şi sfaturi, precum şi a altor mijloace de comunicare rapidă face ca omul modern să renunţe, treptat, la posibilitatea de a-și exprima propriile gânduri prin scris.
În fiecare an, la 23 ianuarie, în lume este marcată Ziua scrisului de mână (National Handwriting Day) sau Ziua semnăturii, care a fost instituită cu scopul de a ne aminti de frumuseţea şi unicitatea scrisului de mână şi de necesitatea folosirii semnăturii de mână.
Iniţiatorul acestei zile este Asociaţia producătorilor de instrumente de scris (Writing Instrument Manufacturers Association, WIMA), care a declarat ziua de 23 ianuarie drept ziua sărbătoririi „scrisului de mână”.
Interesant este faptul că, la 23 ianuarie, s-a născut şi unul din cei mai proeminenți oameni de stat americani – John Hancock (23 ianuarie 1737 – 8 octombrie 1793), care şi-a pus primul semnătura pe Declaraţia de Independenţă.
Istoria evoluţiei scrisului de mână este de mii de ani, perioadă în care oamenii au încercat să stabilească caracterul unei persoane după scrisul de mână al acesteia. În anul 1875, părintele francez Jean-Hippolyte Michon a folosit pentru prima dată termenul „grafologie”, care, astăzi, este considerat drept un domeniu de analiză a scrisului de mână. O contribuție importantă la teoria grafologiei a avut-o şi filosoful și psihologul german Ludwig Klages (10 decembrie 1872- 29 iulie 1956).
Oamenii de ştiintă moderni au stabilit șapte caracteristici principale ale scrisului de mână, după care poate fi creat profilul unui om. Acestea sunt: mărimea literelor, forma şi înclinarea lor, direcția scrisului de mână, presiunea şi viteza scrisului, precum şi forma liniei de bază a rândurilor. Grafologii consideră că între scrisul de mână şi caracteristicile acestuia există cu siguranţă o legătură, deoarece creierul uman  „conduce” în mod subconştient scrisul de mână.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National14 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional15 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional15 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional15 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional15 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional15 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional15 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON