Connect with us

Evenimente

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită în toată ţara (audio)

Preşedintele a participat la ceremonia organizată pe Dealul Patriarhiei

Published

on

Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, astăzi, în toată ţara, la 159 de ani de când a fost făcut primul pas spre înfăptuirea statului naţional unitar român. Evenimente menite să readucă în atenţia românilor valorile naţionale au avut loc în toate marile oraşe. La Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia organizată pe Dealul Patriarhiei, locul unde în 1859 a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza, la fel ca în Moldova. Şeful statului a folosit acest prilej pentru a le aminti politicienilor că România are nevoie, şi astăzi, de o legislaţie care să sancţioneze necinstea şi abuzurile:

La momentele aniversare de pe Dealul Mitropoliei a participat şi Patriarhul Daniel, care a amintit că actul Unirii de la 24 ianuarie a fost rodul maturizării conştiinţei naţionale a românilor, iar în această zi trebuie să cinstim valorile poporului român.

ULTIMA ORĂ

Regional6 ore ago

Învățământ dual, la Vâlcea (AUDIO)

Peste 450 de elevi se pregătesc în prezent, la Rm.Vâlcea, în sistemul de învățământ dual. Tinerii beneficiază de mai multe...

technology computer room health technology computer room health
Regional6 ore ago

Digitalizare în două spitale din Vâlcea (AUDIO)

Două spitale din judeţul Vâlcea, printre care cel de Urgenţă, vor beneficia de o investiţie în digitalizare de aproximativ 2...

International6 ore ago

Premierul ucrainean: Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean, Denis Şmihal după discuţiile...

National6 ore ago

Guvernul a prelungit perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA

Guvernul a aprobat azi şi prelungirea – cu trei luni – a perioadei de aplicare a tarifelor de primă maxime...

National6 ore ago

Guvernul a aprobat prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale (AUDIO)

Guvernul a aprobat astăzi prelungirea – până la 31 martie 2025 – a schemei de plafonare a preţurilor la energie...

National7 ore ago

Propunerile organizațiilor de mediu pentru revizuirea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

Legea climei, adoptată la 24 iunie 2021, stabilește ca obiectiv obligatoriu, ca UE să devină neutră din punct de vedere...

Regional7 ore ago

Dolj: A fost finalizat proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului

Consiliul Județean Dolj anunță finalizarea proiectului de modernizare a drumului județean (DJ) 561B Segarcea – Valea Stanciului, un efort susținut...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON